Netflix și BBC readuc la viață „Peaky Blinders” – două noi sezoane confirmate oficial

Netflix și BBC readuc la viață „Peaky Blinders” – două noi sezoane confirmate oficial

Continuarea unuia dintre cele mai populare seriale britanice va explora Birminghamul anilor ’50

Surpriză uriașă pentru fanii serialului cult Peaky Blinders: Netflix și BBC au anunțat oficial producția a două noi sezoane care vor continua povestea familiei Shelby, la peste un deceniu de la debutul seriei originale. Anunțul a fost făcut simultan de cele două companii și confirmat de revista Variety.

Creatorul și scenaristul original, Steven Knight, revine la cârma proiectului, în timp ce Cillian Murphy, interpretul legendarului Tommy Shelby, va fi producător executiv al noii serii. Detaliile despre distribuție sunt păstrate secret, însă surse apropiate producției sugerează că ar putea apărea o nouă generație de personaje Shelby.

Povestea continuă în Birminghamul anului 1953

Noul serial, descris ca un „sequel” direct al universului Peaky Blinders, va fi plasat în Birmingham, 1953, un oraș devastat de bombardamentele celui de-Al Doilea Război Mondial și aflat în plină reconstrucție.

„După ce a fost puternic bombardat în timpul războiului, Birmingham își construiește un viitor din beton și oțel. Într-o nouă eră a universului Peaky Blinders, cursa pentru controlul asupra uriașului proiect de reconstrucție devine o competiție brutală, cu familia Shelby chiar în centrul său, scăldată în sânge”, arată sinopsisul oficial difuzat de Netflix și BBC.

Filmările vor avea loc la studiourile Digbeth Loc. din Birmingham, acolo unde s-au realizat și decorurile originale ale seriei.

Steven Knight promite „o nouă eră Shelby”

„Sunt încântat să anunț acest nou capitol din povestea Peaky Blinders”, a declarat Steven Knight. „Va fi, din nou, ancorat în Birmingham și va spune povestea unui oraș care renaște din cenușă. Noua generație de Shelby a preluat volanul – și va fi o călătorie de neuitat.”

Serialul original Peaky Blinders, difuzat între 2013 și 2022, a avut șase sezoane și s-a bucurat de audiențe record, cu peste 5 milioane de telespectatori doar pe BBC One.

Netflix comandă 12 episoade noi

Potrivit anunțului oficial, continuarea va cuprinde două sezoane a câte șase episoade, fiecare episod având 60 de minute. Deocamdată nu a fost anunțată data lansării, însă producția ar putea începe în prima jumătate a anului 2026.

Revista Variety notează că fanii nu vor trebui să aștepte mult: filmul „Peaky Blinders: The Immortal Man” va ajunge în cinematografe la începutul anului viitor.

Filmul „The Immortal Man”, punte între vechiul și noul univers

Lungmetrajul The Immortal Man va continua acțiunea de unde a rămas serialul original și îl va avea pe Cillian Murphy în rolul principal, alături de Stephen Graham, Rebecca Ferguson, Tim Roth și Barry Keoghan. Scenariul este semnat de Steven Knight, iar regia aparține lui Tom Harper, cel care a regizat primul sezon al seriei.

Sursa: Hotnews

Similar Posts

  • | |

    Cum influențează microbiomul intestinal sănătatea generală

    De-a lungul timpului, intestinul a fost privit în principal ca organ responsabil de digestie și absorbția nutrienților. Totuși, cercetările recente au arătat că rolul său este mult mai complex și că în interiorul intestinului există un adevărat „univers” microscopic – microbiomul intestinal. Acesta este alcătuit din miliarde de bacterii, virusuri și fungi care trăiesc în…

  • |

    ABC-ul hepatitei

    În ultimul an, există mulți pacienți cu transaminaze foarte mari, cu distrugeri ale celulelor hepatice. 80% dintre persoanele cu hepatită A nu știu că suferă de această boală, totuși virusul hepatic A a devenit din ce în ce mai agresiv”, avertizează prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase Matei Balș. Ce…

  • | |

    Screening și prevenție medicală: analizele care îți pot salva viața

    Într-o societate în care ritmul alert și presiunea zilnică ne fac să neglijăm sănătatea, controalele medicale periodice par pentru mulți un moft sau o cheltuială inutilă. Realitatea este însă mult mai serioasă: bolile cronice grave, precum cancerul, diabetul sau afecțiunile cardiovasculare, se instalează adesea în tăcere și devin vizibile abia atunci când ajung în stadii…

  • |

    Acneea și hipersecreția de sebum la copii și adolescenți

    Știm despre acnee că este o boală care se instalează la pubertate sau chiar la o vârstă mai târzie, după care ne poate „însoți” în viață perioade lungi, câteodată zeci de ani.  Mai ştim că persoanele care au ajuns la vârsta matură şi nu au reuşit să trateze acneea timp îndelungat, indiferent de traiectoria şi…

  • | |

    Cancerul la femei: testele care pot salva vieți

    Cancerul reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel global, iar femeile se confruntă cu riscuri specifice, legate de particularitățile organismului lor. Cancerul de sân și cancerul de col uterin se află printre cele mai frecvente și pot avea consecințe devastatoare dacă nu sunt depistate la timp. Totuși, vestea bună este că multe dintre…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *