MEDITAȚIA PENTRU TRATAREA DURERII CRONICE

Milioane de oameni trăiesc cu coșmarul durerii cronice. Un studiu efectuat în SUA a arătat că aproximativ 100 de milioane de adulți sunt afectați de durere, inclusiv de durerile de articulații și artrită.

Alte studii, care nu au analizat artrita şi durerile de articulaţii, estimează prevalenţa durerii cronice la aproximativ 15% din totalul adulţilor. Durerea persistentă îşi pune amprenta asupra întregii vieţi a pacientului, ducând la absenţe de la serviciu, pensionare timpurie, experienţe traumatice, disconfort, lipsa somnului. În plus, este extrem de costisitoare pentru societate. Un articol publicat în The Journal of Pain estimează că durerea persistentă costă între 560 de miliarde şi 635 de miliarde de dolari anual în SUA, depăşind cu mult preţurile altor diagnostice foarte costisitoare, precum bolile cardiovasculare şi cancerul. Costurile provin din cheltuieli medicale precum tratamentul durerii, dar şi al altor afecţiuni complicate de durere, şi din obstacolele ce îl împiedică pe pacient să fie complet funcţional.

Pe lângă faptul că este extrem de costisitoare, durerea este şi dificil de gestionat. Narcoticele sunt principala unealtă pentru tratarea ei. Cunoscute şi ca opioide, narcoticele sunt o clasă de droguri care afectează creierul şi ajută la reducerea durerii, producând, în acelaşi timp, euforie. Printre acestea se numără oxicodona, morfina şi heroina. Deşi foarte mulţi specialişti susţin folosirea opioidelor pentru tratamentul durerii insurmontabile, şi din ce în ce mai mulţi medici cresc prescrierea de narcotice, protocoalele pentru prescrierea sigură conţin recomandări contradictorii.

Cu toate că narcoticele pot ajuta în mod semnificativ pacienţii, mulţi dintre indivizii sub tratament cu opioide simt că nu pot funcţiona la capacitate maximă. Ei experimentează senzaţia de euforie produsă de drog, au procese de gândire înceţoşate şi, deşi nu mai simt durerea atât de puternic, nu pot fi complet funcţionali.

Durerea cronică nu este cea pe care o simţim când ne rănim. Aceea este durerea acută – sentimentul unei leziuni a ţesutului. Adesea, durerea cronică începe cu o rană sau o afectare a ţesutului, dar este perpetuată, de regulă, de alţi factori, mult după ce a trecut o perioadă de timp suficientă pentru vindecare. Studiile au arătat că un diagnostic precis poate fi pus doar la aproximativ o treime din pacienţii cu durere lombară. Natura continuă a durerii cronice sugerează că stresul, efectele de mediu şi emoţionale se adaugă, cel mai probabil, afectării iniţiale a ţesutului în urma rănirii, ceea ce face să crească intensitatea şi persistenţa durerii.

Procesele mentale pot modifica fenomenele senzoriale, inclusiv durerea. Aşa se face că rănile de război pot trece aproape neobservate după o bătălie, atleţii pot continua să joace chiar şi după ce suferă răni debilitante, iar traume minore pot duce la durere imobilizantă.

Pe măsură ce a crescut nivelul de cunoaştere al sistemului nervos, iar tehnologia care le permite cercetătorilor să vizualize acest sistem a avansat, în ultimii 5-10 ani a fost înregistrată o creştere spectaculoasă a cantităţii de studii concentrate pe eficienţa meditaţiei.

În sutele de studii realizate în ultimul deceniu, cercetătorii au examinat efectele meditaţiei asupra oamenilor, precum reglarea capacităţii de atenţie, a sentimentului de conştienţă asupra propriului corp, depresia, tulburarea de stres post-traumatic, dependenţa. Oamenii de ştiinţă au studiat şi posibilitatea folosirii meditaţiei ca tratament pentru durere. Deşi nu o poate vindeca, meditaţia poate ajuta la ameliorarea acesteia.

În studierea relaţiei dintre meditaţie şi durere, oamenii de ştiinţă au pus două întrebări: Ajută meditaţia? Şi, dacă da, cum ajută? La prima întrebare a fost destul de simplu de răspuns. Un studiu realizat de Wake Forest University în aprilie 2011, pe 15 voluntari sănătoşi, s-a bazat pe scanări la IRM ale creierelor acestor subiecţi, în vreme ce le era indusă durerea. În cele patru zile care au urmat, un instructor certificat i-a învăţat pe subiecţi o tehnică de meditaţie holistică (elevul este învăţat să se concentreze pe un simţ, adesea respiraţia sa, acceptând gânduri trecătoare). În cea de-a cincea zi, cercetătorii au refăcut scanările IRM, o dată în timp ce subiecţii meditau, o dată când nu meditau. În ambele sesiuni a fost indusă din nou durerea. Studiul a arătat o reducere cu aproximativ 40% a intensităţii durerii în timpul meditaţiei faţă de perioada non-meditaţiei. Concluzia studiului a fost că, prin activarea şi întărirea anumitor zone ale creierului folosite în procesarea durerii, meditaţia are efecte semnificative în reducerea intensităţii durerii la pacienţi.

Există şi alte teorii privind conexiunea dintre meditaţie şi durere. Reducând stresul, meditaţia poate reduce şi percepţia durerii. Un studiu realizat în 2010 a arătat şi că efectele meditaţiei pot interveni chiar mai repede decât se credea, chiar şi la învăţăceii într-ale meditaţiei. Un pacient nu trebuie să fie un maestru zen cu 10 ani de experienţă pentru ca practica meditaţiei să îl ajute.

Potrivit lui John D. Loeser, neurochirurg la Universitatea din Washington, durerea este un fenomen complex, care implică aspecte biologice, psihologice, sociologice şi de mediu. Durerea acută este în principal biologică, având baze nociceptive, senzoriale. Durerea persistentă, însă, precum cea din fibromialgie, poate să apară fără să fie nevoie de o lezare a ţesuturilor. Există cel puţin 12 tulburări, precum durerea membrului fantomă sau durerea facială atipică, în care durerea apare în absenţa leziunii.

Noile modele ale percepţiei durerii arată că aceasta este influenţată de individualitatea subiectului, care face propriile evaluări şi reacţionează în baza lor. De aceea, tehnici precum meditaţia, vizualizarea, strategiile de relaxare sunt unelte prin care pacientul poate câştiga controlul asupra durerii experimentate.

Studiile realizate în ultimii 10 ani au arătat că meditaţia are abilitatea de a produce schimbări la nivelul creierului. Patru arii cerebrale implicate în procesarea durerii sau în reglarea emoţională sau comportamentală au niveluri diferite de activitate în timpul şi după meditaţie.

Meditaţia îi învaţă pe pacienţi cum să reacţioneze la durere. Oamenii sunt mai puţin înclinaţi să aibă o reacţie de tipul „Au!“ dacă îşi pot controla reacţia emoţională la durere. Cel care meditează învaţă că durerea este trecătoare şi că ea nu merită o reacţie emoţională aşa de puternică.